Las totul in custodia metresei si anunt cu strategie hiperbolica numirea mea in functia de Presedinte al Campaniilor si Taberelor Militare din Militari si zona Obor. Pentru cine nu stie, sunt unic interlocutor al Diavolului, spiritul clar si plin de alb al naturii. Numele meu este Emiliano Fanfaroni si sunt de cetatenie constienta si foarte consistenta. De la a fi privilegiat la a-mi bate joc de energiile primite de sus, e o cale cam cat Vacarestiul intersectie cu Lacteea.
Eram odata naufragiat pe Planeta Asco 99 bis impreuna cu bunul meu prieten Lazlo, un roman get-beget, din tata faimos si mama mama, si incercam sa ne regasim reintregirea ego-ului transformat in eros de site-urile porno care ne vizitasera saptamana trecuta la sediul firmei. Nu am mentionat pana acum ca suntem administratorii unei societati multi-continentale, exportatoare de importuri clasificate ca bunuri proaste. De la dreapta se vedea amurgul unei nopti de vara-iarna, spatiul fiind atemporal, unde prin zarile nourilor drepti si blegiti de plictiseala se intrezarea printesa noptii, floarea adevarului, schimbatoare la fiecare clipire de ochi a lui Lazlo.
Am asteptat cateva zile pana cand florea s-a deschis iar in momentul in care pistilul a spus "Hello", intr-o engleza cum numai Inna, faimoasa vorbitoare de limbi, poate am tresarit amandoi ca treziti in ultima zi de armata, cand esti anuntat ca te inroleaza in razboi.
- Salut! am zis.
- Hello mister!
- Nu, suntem pamanteni, nu-i neaparat un mister faptul ca aratam asa si nu asa.. a completat Lazlo.
- Will you please leave our planet alone?
Am rupt floarea, am plecat cu Lazlo inapoi pe Spanacusis. N-am ucis natura, am onorat o ruga, venita chiar din partea Imperatorului, Imparateasa cu petale.
Am ajuns inapoi in birourile sediului nostru din Strada Oclu nr. F67D, cod binar 0110101011110, unde ne astptau doua cafele vechi, de 450 de ani, pe masa mea de cristal, primita cadou acum 200 de ani de la presedintele Americii, Fidel Castro.
Dupa lungi cautari ajunsesem cat de cat la o concluzie. Nu exista viata fara moarte si nici moarte fara fatza. Primeam des complimente pentru floare si pentru violul spatiului. Eram mandru. Pana m-au dat afara de la munca si m-am apucat de scris povesti.
De va place ba ori da / N-as putea sa zic ceva /
Caci e in firea mea sa tac / Tac si tac si tac si tac.
F.N.
joi, 10 decembrie 2009
joi, 3 decembrie 2009
C-or mai fi
...sa fie sanatosi. Oricum azi am ajuns pe la 8:30 pe taramul tenebros al Bolintinului, unde adevarul si minciuna sunt ca portocala si mandarina, una mai mare ca cealalta. Sunt tzandari de la stres, zdrangan a gol de perioade nefaste, am venituri publice si abea astept sa mi se publice cartea, la care nu mai scriu deocamdata, dar urmeaza sa devina un monstru.
Aproape ca nu mi-am dat seama de ce pana azi, mitul omului fara cusur, care merge ziua la munca, seara la cursuri, nu se calibreaza in adevaratul sens pozitiv si clar si nu viseaza la gloante adevarate. Era sa imi imprastii sentimentele pe asfaltul Militari-ului daca nu vorbeam cu ea. Am baut vodka impreuna pana a inceput sa rada in somn.
De la Obor m-am dus la Trio Fratii Mei, unde m-am asezat la masa patrata sa punem orasul la cale. De acum inainte la ce ma gandesc, fac aia, dreg aia, drog ailalta si uite asa ajung..
Azi tre' sa plec la Arad, la fratii mei de peste Bega, sa planificam asasinatele sonore pregatite pe 20.12.2009 la Fabrica. Interpretabil nu?
Apropo, am numa' ganduri negre in cap de cand am aflat 2 vesti dramatice in ultimele 3 zile. Asa ca ii sunt alaturi lui Dan Xan Yan si imi doresc ca sufletul prietenei lui sa se odihneasca in pace.
Aproape ca nu mi-am dat seama de ce pana azi, mitul omului fara cusur, care merge ziua la munca, seara la cursuri, nu se calibreaza in adevaratul sens pozitiv si clar si nu viseaza la gloante adevarate. Era sa imi imprastii sentimentele pe asfaltul Militari-ului daca nu vorbeam cu ea. Am baut vodka impreuna pana a inceput sa rada in somn.
De la Obor m-am dus la Trio Fratii Mei, unde m-am asezat la masa patrata sa punem orasul la cale. De acum inainte la ce ma gandesc, fac aia, dreg aia, drog ailalta si uite asa ajung..
Azi tre' sa plec la Arad, la fratii mei de peste Bega, sa planificam asasinatele sonore pregatite pe 20.12.2009 la Fabrica. Interpretabil nu?
Apropo, am numa' ganduri negre in cap de cand am aflat 2 vesti dramatice in ultimele 3 zile. Asa ca ii sunt alaturi lui Dan Xan Yan si imi doresc ca sufletul prietenei lui sa se odihneasca in pace.
miercuri, 14 octombrie 2009
Zet. Coordonata stearsa (Continuare) Pt.2
Scrie-mi tu o carte in care te descrii si apoi afiseaza-te in dreptul paginilor imbracata sumar facandu-mi cu ochiul.
E evident, nu mai pot controla densitatea destinului ce sper sa imi surada inca. De ieri a inceput vijelia, -10, sa fii fost -14 azi noapte. Tu ai adormit pe partea stanga, pe stanca inalta a dormitorului cusut de Boston in beton.
Lumina discontinua a camerei plina de intuneric ma tragea tot mai mult spre somnul cult al ratiunii unde imi pot echilibra seara de seara gandirea proletara cu cea artistica dand nastere cultului personalitatii ce ma invaluie ca o aura plina de urzici ca muzica funk a Romaniei lui N.C.
Treptat in vis nu te visez dar te doresc in plina interactiune cu natura suferintei tale. Pari la fel de trista ca un moment de fericire scurt. Vreau sa cred ca asta nu e tot, din tot ce am crezut ca poate fii, idealul maine-lui povestit cu cateva zile in urma fiind unul de plastic.. se pare. Se pare ca incepem sa ne separam, sperand la fericirea celuilalt si ratiunea impacata a viitorului practicat de unul singur. Se pare ca mi se par prea multe incat sa cred ca e real. Real ca Madrid-ul si tot nu am incredere.
Ma gandesc din ce in ce mai mult sa plec, sa evadez din casa mea, sa las casa in urma sa am ce povesti, sa ii las pe altii sa o viziteze ca sa poata confirma cele povestite. Am visuri despre mai bine cu viziuni anevrice, am o stare de nestare inconjurata de lastari fara valoare. Am bani si vreau bani. Traiesc intre o echidistanta telurica determinata de simplele mele cunostinte neaprofundate, traiesc intr-o desteptaciune valoroasa pe care multi nu dau 2 bani.
Tu ..profesore, lasa-mi pe pat vreo 2 teme sa-ti arat ca nu am nevoie de meditatie sa ajung la un raspuns logic. O sa iti las ca premiu aceleasi teme, pe acelasi pat. Daca ai curaj, ne facem temele impreuna, doar doar de as fii si eu pentru cateva clipe in rolul de profesor.
Si.. mai lasa-te de fumat ca aduci curent prin ferestrele murdare de la starea vremii.
Recita-ma.
E evident, nu mai pot controla densitatea destinului ce sper sa imi surada inca. De ieri a inceput vijelia, -10, sa fii fost -14 azi noapte. Tu ai adormit pe partea stanga, pe stanca inalta a dormitorului cusut de Boston in beton.
Lumina discontinua a camerei plina de intuneric ma tragea tot mai mult spre somnul cult al ratiunii unde imi pot echilibra seara de seara gandirea proletara cu cea artistica dand nastere cultului personalitatii ce ma invaluie ca o aura plina de urzici ca muzica funk a Romaniei lui N.C.
Treptat in vis nu te visez dar te doresc in plina interactiune cu natura suferintei tale. Pari la fel de trista ca un moment de fericire scurt. Vreau sa cred ca asta nu e tot, din tot ce am crezut ca poate fii, idealul maine-lui povestit cu cateva zile in urma fiind unul de plastic.. se pare. Se pare ca incepem sa ne separam, sperand la fericirea celuilalt si ratiunea impacata a viitorului practicat de unul singur. Se pare ca mi se par prea multe incat sa cred ca e real. Real ca Madrid-ul si tot nu am incredere.
Ma gandesc din ce in ce mai mult sa plec, sa evadez din casa mea, sa las casa in urma sa am ce povesti, sa ii las pe altii sa o viziteze ca sa poata confirma cele povestite. Am visuri despre mai bine cu viziuni anevrice, am o stare de nestare inconjurata de lastari fara valoare. Am bani si vreau bani. Traiesc intre o echidistanta telurica determinata de simplele mele cunostinte neaprofundate, traiesc intr-o desteptaciune valoroasa pe care multi nu dau 2 bani.
Tu ..profesore, lasa-mi pe pat vreo 2 teme sa-ti arat ca nu am nevoie de meditatie sa ajung la un raspuns logic. O sa iti las ca premiu aceleasi teme, pe acelasi pat. Daca ai curaj, ne facem temele impreuna, doar doar de as fii si eu pentru cateva clipe in rolul de profesor.
Si.. mai lasa-te de fumat ca aduci curent prin ferestrele murdare de la starea vremii.
Recita-ma.
joi, 17 septembrie 2009
Zet. Coordonata stearsa. (Continuare)
..depinde cum vrei sa te asezi la masa.
O sa scriu carti pentru copii. Pentru copiii mei si ai altora.
N-am timp sa ajung ce nu mi-am propus, poate tocmai de aia am sa va scriu ce am scris intr-un timp trecut.
"“Pe perete scrii cu crete, n-ai sa il mai stergi in veci,
Pete mari de scribi cu sete, vor sa vada daca incerci,
Pe perete? E ca pe pietre, aspru ca intr-un burete.
Pe perete n-ai prieteni!”
Asa se derulase prima parte a experientei lui de om matur. Gandise totul aproape premeditat si, daca nu incepuse sa gandeasca din copilarie, totul se datora impulsurilor sale slabe, lase, pline de amintiri diforme, parfumate cu arome multicolore de tupeu enervant.
Era o zi obositoare de marti, zi in care presiunea atmosferica nastea dubii in randul pamantenilor, acea zi cu talc in care te astepti sa dai vina pe neajunsuri pentru a-ti gasi liniste in nimic. De departe era cea mai mohorata si plina de tensiune dintre zile, chiar ea, ziua, imi spunea cu cateva zile in urma o poezie similara cu cea de la inceputul cartii, doar ca implica si apa, oameni uzi, umbrele adormite si roti de masina ce m-asteapta in goana la colt sa ma salte. La fiecare cinci minute imi aduceam aminte de trecutul meu glorios de general trecut in rezerva, fost activist de mediu rural, locuitor de oras, iubitor de mare si aventurier de mama mama. A nu se intelege ca am avut aventuri cu mame, lucru ce poate fii extrem de interpretabil tinand cont de factorul democratic ce profita, chiar si in ziua de azi, de tinerii abstractizati si formulati bizar de societate. Daca m-as fi trezit acum 100 de ani, intr-o maternitate improvizata din New York, acum as fi fost actionar majoritar al unei companii, sau corporatii, puternice si as fii gasit amuzant sa ma imbogatesc pe seama semenilor. Prezentul ma transpune in colonia incoronata de sublim si tact, colonie lasata de mostenitori in spatiul stramt de la Mare la Dunare, de la Prut la unguri, de la est la vest, de la nord la sud. Ce mai conteaza apartenenta geografica atat timp cat n-am avut posibilitatea niciodata sa vad toate locurile ingradite de granita romaneasca, eu sperand inca din tinerete ca granitele sa fie distruse, sa fim liberi, sa profitam de pamantul strain, ca investitorii granzi in tara mea.
Pe la noua si jumatate trecute mi-am amintit ca sunt la serviciu, viciul suprem, ce ma ghida la momentul respective. Suferisem cu o seara inainte de o prima scleroza sentimentala, ce ma adancea in propria negura existential, ma zdruncina semnificativ si ma dadea cu capul de toti peretii Eu-lui. Cum ma zbateam intre vis si aspiratie, am auzit de la etajul 1 vocea calaului, déjà stiuta de marea majoritate, vocea celui ce avea sa imi fie superior pe niste considerente destul de ieftine. Devenisem Inginer constructor al unei companii de constructii din Localitatea Botosani, localitate, pe deplin, plina de necurat intact, vibrand a exaltare de la numele celui ce a fost Eminescu Mihai. Conjunctura a facut ca, in anul 2009, dupa un efort, sub/supra uman, acum nu-mi mai dau seama, sa ajung localnic al urbei, si cand zic localnic ma refer la acei localnici de drept, cu acte doveditoare. Buletinul meu de identitate se preschimbase. Si ca sa revin la ideea initiala, Calaul ma instiintase de inceperea unei noi lucrari in zona, fapt ce ma facea sa fiu la fel de rece cu auditoriul, cu fanii, cu anii, totul incepand de la banii pe care mi-i datora nenorocitul.
- Popa Emanuel?
- Emi, Emilian chiar! Ti-am mai …spus ieri.
- Nu, ca am avut noi un coleg Emanuel si din cauza asta te-am botezat.
- Aha.
Dialogul asta de doi bani si o punguta avusese loc intre dezmierdare si trezire, intre frenezie si speranta, intre concluzii si intrebari. Pare ciudat nu? Nu numai ca mie mi se paruse ciudat mai mereu, cand incercam sa gasesc raspunsuri la intrebari fara semn al intrebarii la final, cum chiar in momentele in cauza, eram asaltat de realitate, de discutii, dialoguri, monologuri sau chiar aclamari.
Vorbind de aclamari tin sa mentionez inca din momentul de fata ca la viata mea am fost aclamat atat de mult incat la un moment dat incepusem sa ma obisnuiesc cu starea, crezand ca punctual terminus al intimidarii mele se confunda cu varful piramidei. Mereu exista o a doua zi in care ma redresam dupa noptile fierbinti petrecute in compania divelor, in care imi aratam muschii in oglinda, sau vorbeam singur prin casa ca un actor American, pe platou, pus sa repete cate ceva din De Niro sau Pacino. De ce eram aclamat? Simplu.
Se intampla in 1996 sa stau linistit in dormitorul meu, ce il imparteam cu sor’mea, in apartamentul parintilor mei, din cartierul Tomis Nord, oras la Marea Neagra. Ce amintire! Pe vremea aia nu stiam eu ce inseamna ratiune, nu rationam indeajuns sa gasesc singur raspuns la fiecare intrebare, la vremea aceea eram un fraier.
Chiar bine imi aduceam singur aminte cum ca intr-a saptea inca adormeam visand ca intr-o zi voi deveni fotbalist, nu pentru bani ci pentru faima. Mai tarziu mi-am dat seama ca sunt un vanator de hartii si monezi forte, scopul subconstient, as vrea sa cred, ca de fapt era banul.
In dupamiaza aceea, cea cu pricina lui ’96 a ajuns acasa G, sora mea mai mare, care, e bine de stiut, era considerata mult mai deschisa decat mine, la baza stand varsta, experienta ei de viata, scoala, ea invatand la unul dintre cele mai bine titrate licee din oras, dar si anturajul de care avusese parte pana atunci, noua, parintii nostri, nedandu-ne nici un fel de explicatii musicale pana atunci. Si atunci a avut loc imprevizibilul. A scos de nu stiu unde o caseta audio, la moda pe atunci, ce ingloba pe banda aproape toate hit-urile momentului, de rap, si nu numai, cum bine stiti, cand a aparut fenomenul asta la noi, la romani, nu toti erau ceea ce vroiau sa para. Am ascultat caseta. Am mai ascultat-o odata. Am binevoit si am sarit peste masa de seara pentru o a 12-a ascultare. Ceva avea loc in subconstient. Se intrepatrundeau niste ganduri si idei de care fusesem strain pana la momentul acela, dar care, de atunci, au inceput sa imi vajaie in cap ca sunetele de gater de la munca de la taica’miu.
Ajuns in punctul unei maturitati absolut imature eram déjà deposedat de gandul reculegerii, mai degraba eram pasionat de nimic decat de ceva anume.."
[..] Continuarea in data de 19.09.2009
O sa scriu carti pentru copii. Pentru copiii mei si ai altora.
N-am timp sa ajung ce nu mi-am propus, poate tocmai de aia am sa va scriu ce am scris intr-un timp trecut.
"“Pe perete scrii cu crete, n-ai sa il mai stergi in veci,
Pete mari de scribi cu sete, vor sa vada daca incerci,
Pe perete? E ca pe pietre, aspru ca intr-un burete.
Pe perete n-ai prieteni!”
Asa se derulase prima parte a experientei lui de om matur. Gandise totul aproape premeditat si, daca nu incepuse sa gandeasca din copilarie, totul se datora impulsurilor sale slabe, lase, pline de amintiri diforme, parfumate cu arome multicolore de tupeu enervant.
Era o zi obositoare de marti, zi in care presiunea atmosferica nastea dubii in randul pamantenilor, acea zi cu talc in care te astepti sa dai vina pe neajunsuri pentru a-ti gasi liniste in nimic. De departe era cea mai mohorata si plina de tensiune dintre zile, chiar ea, ziua, imi spunea cu cateva zile in urma o poezie similara cu cea de la inceputul cartii, doar ca implica si apa, oameni uzi, umbrele adormite si roti de masina ce m-asteapta in goana la colt sa ma salte. La fiecare cinci minute imi aduceam aminte de trecutul meu glorios de general trecut in rezerva, fost activist de mediu rural, locuitor de oras, iubitor de mare si aventurier de mama mama. A nu se intelege ca am avut aventuri cu mame, lucru ce poate fii extrem de interpretabil tinand cont de factorul democratic ce profita, chiar si in ziua de azi, de tinerii abstractizati si formulati bizar de societate. Daca m-as fi trezit acum 100 de ani, intr-o maternitate improvizata din New York, acum as fi fost actionar majoritar al unei companii, sau corporatii, puternice si as fii gasit amuzant sa ma imbogatesc pe seama semenilor. Prezentul ma transpune in colonia incoronata de sublim si tact, colonie lasata de mostenitori in spatiul stramt de la Mare la Dunare, de la Prut la unguri, de la est la vest, de la nord la sud. Ce mai conteaza apartenenta geografica atat timp cat n-am avut posibilitatea niciodata sa vad toate locurile ingradite de granita romaneasca, eu sperand inca din tinerete ca granitele sa fie distruse, sa fim liberi, sa profitam de pamantul strain, ca investitorii granzi in tara mea.
Pe la noua si jumatate trecute mi-am amintit ca sunt la serviciu, viciul suprem, ce ma ghida la momentul respective. Suferisem cu o seara inainte de o prima scleroza sentimentala, ce ma adancea in propria negura existential, ma zdruncina semnificativ si ma dadea cu capul de toti peretii Eu-lui. Cum ma zbateam intre vis si aspiratie, am auzit de la etajul 1 vocea calaului, déjà stiuta de marea majoritate, vocea celui ce avea sa imi fie superior pe niste considerente destul de ieftine. Devenisem Inginer constructor al unei companii de constructii din Localitatea Botosani, localitate, pe deplin, plina de necurat intact, vibrand a exaltare de la numele celui ce a fost Eminescu Mihai. Conjunctura a facut ca, in anul 2009, dupa un efort, sub/supra uman, acum nu-mi mai dau seama, sa ajung localnic al urbei, si cand zic localnic ma refer la acei localnici de drept, cu acte doveditoare. Buletinul meu de identitate se preschimbase. Si ca sa revin la ideea initiala, Calaul ma instiintase de inceperea unei noi lucrari in zona, fapt ce ma facea sa fiu la fel de rece cu auditoriul, cu fanii, cu anii, totul incepand de la banii pe care mi-i datora nenorocitul.
- Popa Emanuel?
- Emi, Emilian chiar! Ti-am mai …spus ieri.
- Nu, ca am avut noi un coleg Emanuel si din cauza asta te-am botezat.
- Aha.
Dialogul asta de doi bani si o punguta avusese loc intre dezmierdare si trezire, intre frenezie si speranta, intre concluzii si intrebari. Pare ciudat nu? Nu numai ca mie mi se paruse ciudat mai mereu, cand incercam sa gasesc raspunsuri la intrebari fara semn al intrebarii la final, cum chiar in momentele in cauza, eram asaltat de realitate, de discutii, dialoguri, monologuri sau chiar aclamari.
Vorbind de aclamari tin sa mentionez inca din momentul de fata ca la viata mea am fost aclamat atat de mult incat la un moment dat incepusem sa ma obisnuiesc cu starea, crezand ca punctual terminus al intimidarii mele se confunda cu varful piramidei. Mereu exista o a doua zi in care ma redresam dupa noptile fierbinti petrecute in compania divelor, in care imi aratam muschii in oglinda, sau vorbeam singur prin casa ca un actor American, pe platou, pus sa repete cate ceva din De Niro sau Pacino. De ce eram aclamat? Simplu.
Se intampla in 1996 sa stau linistit in dormitorul meu, ce il imparteam cu sor’mea, in apartamentul parintilor mei, din cartierul Tomis Nord, oras la Marea Neagra. Ce amintire! Pe vremea aia nu stiam eu ce inseamna ratiune, nu rationam indeajuns sa gasesc singur raspuns la fiecare intrebare, la vremea aceea eram un fraier.
Chiar bine imi aduceam singur aminte cum ca intr-a saptea inca adormeam visand ca intr-o zi voi deveni fotbalist, nu pentru bani ci pentru faima. Mai tarziu mi-am dat seama ca sunt un vanator de hartii si monezi forte, scopul subconstient, as vrea sa cred, ca de fapt era banul.
In dupamiaza aceea, cea cu pricina lui ’96 a ajuns acasa G, sora mea mai mare, care, e bine de stiut, era considerata mult mai deschisa decat mine, la baza stand varsta, experienta ei de viata, scoala, ea invatand la unul dintre cele mai bine titrate licee din oras, dar si anturajul de care avusese parte pana atunci, noua, parintii nostri, nedandu-ne nici un fel de explicatii musicale pana atunci. Si atunci a avut loc imprevizibilul. A scos de nu stiu unde o caseta audio, la moda pe atunci, ce ingloba pe banda aproape toate hit-urile momentului, de rap, si nu numai, cum bine stiti, cand a aparut fenomenul asta la noi, la romani, nu toti erau ceea ce vroiau sa para. Am ascultat caseta. Am mai ascultat-o odata. Am binevoit si am sarit peste masa de seara pentru o a 12-a ascultare. Ceva avea loc in subconstient. Se intrepatrundeau niste ganduri si idei de care fusesem strain pana la momentul acela, dar care, de atunci, au inceput sa imi vajaie in cap ca sunetele de gater de la munca de la taica’miu.
Ajuns in punctul unei maturitati absolut imature eram déjà deposedat de gandul reculegerii, mai degraba eram pasionat de nimic decat de ceva anume.."
[..] Continuarea in data de 19.09.2009
miercuri, 16 septembrie 2009
Zet. Coordonata stearsa
Dupa cum spun romanii ..noi sa fim sanatosi, eu am impresia ca sunt bolnav.
Am vedenii de la Real, si n-are nici o legatura cu lantul Supermarket-ului plin de cacaturi plasticate. Azi sunt aici, dar maine vreau acolo..
Ma chinui de 4 luni de zile sa imi restabilesc linistea graficului existential dar variabilele ..variaza. Am planul foarte bine pus la punct numai ca imi lipsesc coordonatele finale.
Il am pe Y plantat extrem de folositor in zenit cu indulgenta unui Sfant ajung la majorat si X-ul ca de obicei porno ca pe site-uri.
Zet. Coordonata stearsa.
Tintesc mai sus de Z, undeva aproape de energii supradimensionate, unde Eros-ul suferind de astm ma cauta pe internet incercand sa-mi dea inapoi toate datoriile morale pe care voi Pamantenii le aveti in apararea voastra impotriva mea. Mergand in timp, prin 2020, am sa marturisesc ca fi-miu o sa citeasca cu rasul schitat in partea de Sud a fetei si o sa ma intrebe detalii picante de la fata locului. Folosesc cuvantul fata (e.g. Fatza, Figura, Parte) foarte mult in ultima perioada. Nu e niciun fel de tic verbal sau constructie repetitiva a limbajului meu de lemn, e doar modul meu de a exprima tot ce-mi sta in cap, mai pe fata, eu fratele prezentului, presedintele viitorului.
Am 2 optiuni, ori ma las, ori continui.
E destul de dificil sa liniez alt caiet tinand cont ca pe caietul asta cu 100 de file, am scris de pe vremea cand locuaim la 602A in Lacul Tei. Am pornit asa, dar n-as vrea sa termin la fel. Eu nu sunt ceea ce par, sunt doar iluzia deformata a inceputului de risc.
[..] Continuarea in data de 17.09.2009
Am vedenii de la Real, si n-are nici o legatura cu lantul Supermarket-ului plin de cacaturi plasticate. Azi sunt aici, dar maine vreau acolo..
Ma chinui de 4 luni de zile sa imi restabilesc linistea graficului existential dar variabilele ..variaza. Am planul foarte bine pus la punct numai ca imi lipsesc coordonatele finale.
Il am pe Y plantat extrem de folositor in zenit cu indulgenta unui Sfant ajung la majorat si X-ul ca de obicei porno ca pe site-uri.
Zet. Coordonata stearsa.
Tintesc mai sus de Z, undeva aproape de energii supradimensionate, unde Eros-ul suferind de astm ma cauta pe internet incercand sa-mi dea inapoi toate datoriile morale pe care voi Pamantenii le aveti in apararea voastra impotriva mea. Mergand in timp, prin 2020, am sa marturisesc ca fi-miu o sa citeasca cu rasul schitat in partea de Sud a fetei si o sa ma intrebe detalii picante de la fata locului. Folosesc cuvantul fata (e.g. Fatza, Figura, Parte) foarte mult in ultima perioada. Nu e niciun fel de tic verbal sau constructie repetitiva a limbajului meu de lemn, e doar modul meu de a exprima tot ce-mi sta in cap, mai pe fata, eu fratele prezentului, presedintele viitorului.
Am 2 optiuni, ori ma las, ori continui.
E destul de dificil sa liniez alt caiet tinand cont ca pe caietul asta cu 100 de file, am scris de pe vremea cand locuaim la 602A in Lacul Tei. Am pornit asa, dar n-as vrea sa termin la fel. Eu nu sunt ceea ce par, sunt doar iluzia deformata a inceputului de risc.
[..] Continuarea in data de 17.09.2009
joi, 11 iunie 2009
Am inceput filozofie
M-am regandit sa scriu filozofie. Am fost constrans tot timpul asta de un simplu gand ce imi obstructiona caile gandirii si mi le astupa cu altfel de informatie decat cea provenita pe cale rationala. Mi-a fost frica la inceput sa cred ca nu pot gandi ca ceilalti, sau mai mult, ca nu pot depasi asteptarile ce, si eu, la randul meu, speram sa le am de la ceilalti scriitori de filozofie, sau filozofi ce gandesc cu voce tare.
Aproape de mijlocul vietii, respirate pana acum, am prins tupeul necesar sa desconspir si disec stari si trairi personale, ce la un moment dat, au intrat in contact cu cea mai mare parte din corpul meu. Simplele trairi si traiul aglomerat ma fac sa gandesc la fel ca ceilalti. Ceilalti gandesc la fel ca mine, dar in acelasi timp avem total alte idei despre gandirile celorlalti. Capacitatea face diferenta. Ce ai gandit tu, am gandit si tu, sau sunt pe cale de a gandi. Ce ai procesat tu, eu nu o voi face decat in caz de nevoi acute si satisfactii nesatisfacute. A trai filozofie porneste de la a trai real, fizic, spiritual si rational. Problemele fiecarui individ sunt doar un cumul de informatie procesata fara raspuns sau cu o urma fina de speranta. De exemplu, cu cat inaintezi in varsta esti si mai receptiv la diverse problematici ale vietii cotidiene. Nerezolvarea unei singure problematici asigura un trai inversunat pentru perioada imediat urmatoare si exagerarea starii de nervozitate ce vine doar din sine. In cazul in care persoana in cauza trece in nefiinta, odata cu procesul in cauza, problema ce s-a abatut asupra corpului respectiv dispare sau trece in curtea altui individ vulnerabil si dornic de "actiune".
Era frumos si in liniste.
Aproape de mijlocul vietii, respirate pana acum, am prins tupeul necesar sa desconspir si disec stari si trairi personale, ce la un moment dat, au intrat in contact cu cea mai mare parte din corpul meu. Simplele trairi si traiul aglomerat ma fac sa gandesc la fel ca ceilalti. Ceilalti gandesc la fel ca mine, dar in acelasi timp avem total alte idei despre gandirile celorlalti. Capacitatea face diferenta. Ce ai gandit tu, am gandit si tu, sau sunt pe cale de a gandi. Ce ai procesat tu, eu nu o voi face decat in caz de nevoi acute si satisfactii nesatisfacute. A trai filozofie porneste de la a trai real, fizic, spiritual si rational. Problemele fiecarui individ sunt doar un cumul de informatie procesata fara raspuns sau cu o urma fina de speranta. De exemplu, cu cat inaintezi in varsta esti si mai receptiv la diverse problematici ale vietii cotidiene. Nerezolvarea unei singure problematici asigura un trai inversunat pentru perioada imediat urmatoare si exagerarea starii de nervozitate ce vine doar din sine. In cazul in care persoana in cauza trece in nefiinta, odata cu procesul in cauza, problema ce s-a abatut asupra corpului respectiv dispare sau trece in curtea altui individ vulnerabil si dornic de "actiune".
Era frumos si in liniste.
luni, 1 iunie 2009
Carcotash de la orash - un fel de pungash inaintas
Da, imi placea la nebunie cand ne certam. Aveam impresia ca orice cearta intareste nervi care dispar, psihice aflate in convulsie de la litri de cafea si metri liniari de tutun la mana a doua. Dar nu era asa.
Intr-una din diminetile incerte de vara, mai precis azi, eram gata gata sa cred ca imi dau demisia din functia de om ciufut si plin de hibe si ca pot incepe o noua viata. Homo sapiens avea sa mearga printre pietre pe o platforma rulanta ca bagajele in Chicago. Drumul a fost destul de facil, tinand cont ca Dl. X facea lucrul asta destul de des. Cel mai prielnic loc de a ma lasa in singuratatea mea de carnivor era Piata. Odata ajuns in caldirea Omega, camasa imi statea destul de dificil, tinand cont ca aseara m-am uitat la o dezbatere politica si am avut initiativa eficace de a ma autoproclama candidat unic la Europarlamentarele din dormitorul ei. Pe aici nimic comun, doar cei lasati de vineri, cu chipurile tunse de salariile primite de la poarta, ca un pumn puternic primit in figura de stil a muritorilor.
Era ceva de genu, noua si cam asa ceva, pana sa ne auzim, mai nervosi ca niciodata, in difuzoarele difuze ale aparatelor de telecomunicatie denumite telefoane acceptate de rasa umana. A inceput la inceput sa fie calma, la fel si eu. A doua oara la fel. Aveam pretentia sa nu emita iar pretentii, chiar si invers.
Am tacut, ea la fel. Mi-am dat seama ca sunt in alt oras, ea la fel. Am fost desemnat carcotash.
E, asta e..
Viata e scurta ca fustele in discotecile din mediu rural.
Va transmit unde de bine!
Intr-una din diminetile incerte de vara, mai precis azi, eram gata gata sa cred ca imi dau demisia din functia de om ciufut si plin de hibe si ca pot incepe o noua viata. Homo sapiens avea sa mearga printre pietre pe o platforma rulanta ca bagajele in Chicago. Drumul a fost destul de facil, tinand cont ca Dl. X facea lucrul asta destul de des. Cel mai prielnic loc de a ma lasa in singuratatea mea de carnivor era Piata. Odata ajuns in caldirea Omega, camasa imi statea destul de dificil, tinand cont ca aseara m-am uitat la o dezbatere politica si am avut initiativa eficace de a ma autoproclama candidat unic la Europarlamentarele din dormitorul ei. Pe aici nimic comun, doar cei lasati de vineri, cu chipurile tunse de salariile primite de la poarta, ca un pumn puternic primit in figura de stil a muritorilor.
Era ceva de genu, noua si cam asa ceva, pana sa ne auzim, mai nervosi ca niciodata, in difuzoarele difuze ale aparatelor de telecomunicatie denumite telefoane acceptate de rasa umana. A inceput la inceput sa fie calma, la fel si eu. A doua oara la fel. Aveam pretentia sa nu emita iar pretentii, chiar si invers.
Am tacut, ea la fel. Mi-am dat seama ca sunt in alt oras, ea la fel. Am fost desemnat carcotash.
E, asta e..
Viata e scurta ca fustele in discotecile din mediu rural.
Va transmit unde de bine!
vineri, 29 mai 2009
Un dute-vino in stilul bat ovina!
Era noaptea lui 26 spre 27 cand... mi-am dat seama ca era noaptea lui 27 spre 28. Insistand in timpul somnului in a nu ma trezi am realizat ca bancheta pe care ma tot intindeam nu era nici mai mult nici mai putin decat era "dansa" in realitate. Pe la Roman a urcat un individ inalt, la clasa 1 unde eram si eu cazat, speriat parca de goliciunea vagonului, a dat buzna peste mine in compartiment sustinand ca e atat de gol tot vagonul incat s-a horatat sa dormim in paralel in aceiasi incapere pe roti de fier. Era un fricos mangafaua.
Cand am ajuns dimineata in subsolul planetei de la intersectia Calea Grivitei cu I.G.Duca, m-am resemnat la gandul informatiei din abundenta ce plutea in aer ca MyAir pe banii altora. Am fost sunat la un moment dat de proprietarul telefonului de la care raspunsesem in speranta ca totul e foarte bine si ca target-ul ce urma a fi indeplinit era in curs de indeplinire.
Pe la 12 fara 45 eram deja cavalerul mesei ciudate, unde se licita o chestie. Nu intru in detalii.
Era foarte cald afara, atat de cald incat mi-am regasit Bucurestiul plin de oameni, altii decat cei ce i-am lasat, alte fete, alte mutre, altele si altele.
Nici chiar scurta interventie printre fostii mei camarazi de subzistenta nu ajuta cu nimic in detrimentul temperaturilor asfaltice produse de Dl. Soare.
Bucuresti micul Paris, era acum un paradis paradit.
M-as intoarce, daca s-ar intoarce si El.
Cand am ajuns dimineata in subsolul planetei de la intersectia Calea Grivitei cu I.G.Duca, m-am resemnat la gandul informatiei din abundenta ce plutea in aer ca MyAir pe banii altora. Am fost sunat la un moment dat de proprietarul telefonului de la care raspunsesem in speranta ca totul e foarte bine si ca target-ul ce urma a fi indeplinit era in curs de indeplinire.
Pe la 12 fara 45 eram deja cavalerul mesei ciudate, unde se licita o chestie. Nu intru in detalii.
Era foarte cald afara, atat de cald incat mi-am regasit Bucurestiul plin de oameni, altii decat cei ce i-am lasat, alte fete, alte mutre, altele si altele.
Nici chiar scurta interventie printre fostii mei camarazi de subzistenta nu ajuta cu nimic in detrimentul temperaturilor asfaltice produse de Dl. Soare.
Bucuresti micul Paris, era acum un paradis paradit.
M-as intoarce, daca s-ar intoarce si El.
joi, 14 mai 2009
Am fost la Prut si l-am privit
... vorba titlului.. E adevarat ca m-am inspaimantat dupa efectul devastator de patrunjel demonic, imi trecea prin cap cum ca un granicer de pe malul celalalt, mai exact Rep. Moldova, s-ar fi imbatat, exact in perioada in care eu tocmai ajungeam cu Mina la Prut, si ar fi deschis focul de bucurie ca i-a nascut sotia sau ca a realizat cu stupoare ca exista si are trairi si ..hop hop, nu ca hip ci ca poc poc de la foc, nu De la soul.
Numai ca uneori frica de precedent sau precedentul fricii e antrenat de bizarerii, asa cum Galatasaray era antrenata de Hagi.
Momentan a venit Saveni-ul, localitatea cu cele mai multe ochiuri de apa si cele mai multe albume nescoase.
Pace voua, sau 9, sau 19 ca si asa azi suntem in 14.
Numai ca uneori frica de precedent sau precedentul fricii e antrenat de bizarerii, asa cum Galatasaray era antrenata de Hagi.
Momentan a venit Saveni-ul, localitatea cu cele mai multe ochiuri de apa si cele mai multe albume nescoase.
Pace voua, sau 9, sau 19 ca si asa azi suntem in 14.
luni, 16 martie 2009
Postare 9
Cine credea ca ma intorc, avea incredere, eu am fost dat afara, nu ca as fi fost dat afara, acum sunt un fost, nou fost, un fel de Samurai Jack fara Kimono.
Preferabil ar fi sa ma duc dracu' peste mari si tari si sa scriu de acolo in alte limbi, numa' ca am o constiinta necunoscuta si primitiva ce imi traduce simtamintele spre mai bine. Speram sa fiu si eu pirat, sa am pusca mea, sa impusc toti englezii asupritori si fututi pe care i-a cunoscut istoria si sa stau ferice sprijinit de tun si timona privind la ocean cu un dispret nesabuit de ce rolurile sunt astfel si nu invers.
Specia pe care o abordez in ziua de azi, chiar azi, mai precis, e una bizara, parca inconjurata de tancuri transparente, pregatite sa ti-o dea, cand nu te astepti si mai mult, tinut in lanturi, de aur, ca tot vrem moda. E periculos sa traiesti intr-o societate sociopata.
Il am pe presedinte care nu-mi ofera nimic, proprietarul care nu-mi repara lumina la baie, prietena cu care ma cert, prietenii cu care incerc sa raman prieteni, telefonul pe care ma joc City Blocks, un pumn de foite, fiarele de care nu trag si linistea.
Mai nou, spalarea banilor, a creierelor si a rufelor in public, formeaza un tot magic. Teribil de sustinator pentru generatia Ultra sau Pro, avida de hardcore.
Preferabil ar fi sa ma duc dracu' peste mari si tari si sa scriu de acolo in alte limbi, numa' ca am o constiinta necunoscuta si primitiva ce imi traduce simtamintele spre mai bine. Speram sa fiu si eu pirat, sa am pusca mea, sa impusc toti englezii asupritori si fututi pe care i-a cunoscut istoria si sa stau ferice sprijinit de tun si timona privind la ocean cu un dispret nesabuit de ce rolurile sunt astfel si nu invers.
Specia pe care o abordez in ziua de azi, chiar azi, mai precis, e una bizara, parca inconjurata de tancuri transparente, pregatite sa ti-o dea, cand nu te astepti si mai mult, tinut in lanturi, de aur, ca tot vrem moda. E periculos sa traiesti intr-o societate sociopata.
Il am pe presedinte care nu-mi ofera nimic, proprietarul care nu-mi repara lumina la baie, prietena cu care ma cert, prietenii cu care incerc sa raman prieteni, telefonul pe care ma joc City Blocks, un pumn de foite, fiarele de care nu trag si linistea.
Mai nou, spalarea banilor, a creierelor si a rufelor in public, formeaza un tot magic. Teribil de sustinator pentru generatia Ultra sau Pro, avida de hardcore.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)