marți, 16 noiembrie 2010

M-am plictisit de moarte

De la Bucuresti bate briza cu curent ca priza. Am stat 6 ore pe fotoliul pe care Margareta facea adineauri, acum 2 saptamani, chestii. Eu, omu' meu E, batranul F.C. si casa. 200 de ganduri pro, un singur gest contra.
Ma lupt cu inertia, desi m-as da peste cap daca as stii ca ma transform.
Din curte vin musafirii si rolul meu de gazda neautorizata ma tine suspendat in timp si spatiu, jumatate om - jumatate orb. Ma apuc de bazin.
Maine e Duminica ca si asa azi e Marti si norocul sper sa fie legat de troleu sau portofel, ca deh, ai bani ai putere, n-ai bani n-ai.
Rescriu!
Subscriu.

Eliberati Burma

luni, 8 martie 2010

Corect ar fi sa stim cu totii

De la muzica pana la maturitate am incertat cu toate armele mele

pe care le posedam la momentul respectiv sa atac sistemul,

sistemul audio, inamicii imaginari pe care si acum ii

dispretuiesc si functiile nepotrivite ale cosmosului. Am

povestit de-alungul timpului despre muzica pentru ca muzica, in

viata mea, joaca rolul regizorului, regizor ce urma sa dispara

acum in 2010, eu fiind capabil sa inteleg miscarile

nejustificate ale cursului firii mele ca om si sa trec eu pe

fotoliul celui ce tine goarna in mana si are numele tapat pe

spatar. Ca regizor universial, special alocat, de

fortele civilizatiilor vechi de pe Atlantis, MIE, incerc si acum

sa ma inteleg, sa imi dau dreptate, sa ma aprob, dar de fiecare

data nu imi este de ajuns. Ajung sa cred uneori ca cei ce se

autoflageleaza nu doresc altceva decat mai mult de la ei,

mutilarea propriului organism, al moleculei ce respira odata cu

natura reprezentand doar o forma de protest la adresa celui ce

l-a creat si nu l-a adaptat in totalitate la neajunsurile

noastre.
Am ajuns sa cred in perioada asta a vietii ca nu forma si fondul

sunt singurele coordonate ce iti civileaza modul de a gandi, ci

cunoasterea de sine si stapanirea ei reprezinta cea mai avansata

metoda de supravietuire. Deja in timpul in care scriu asta

diverse organizatii guvernamentale si nu numai au atins pragul

nelimitarii la ce le poate oferi pamantul pe care traim si

incearca sa il salveze. Din punctul meu de vedere nu o sa

reuseasca nicidoata atat timp cat pe planeta noastra sunt

aproximativ 6,5 miliarde de suflete ce zilnic trebuie sa

manance. Exceptand anumite civilizatii ce inca se hranesc

spiritual ajung la o suma rotunjita de 6,5 miliarde de

pamanteni. Nu poti sa ajungi sa salvezi un organism, al carei

parte integranta esti, atat timp cat tu ca sistem operant esti

defect.