Zet. Coordonata stearsa. (Continuare)

..depinde cum vrei sa te asezi la masa.
O sa scriu carti pentru copii. Pentru copiii mei si ai altora.
N-am timp sa ajung ce nu mi-am propus, poate tocmai de aia am sa va scriu ce am scris intr-un timp trecut.

"“Pe perete scrii cu crete, n-ai sa il mai stergi in veci,
Pete mari de scribi cu sete, vor sa vada daca incerci,
Pe perete? E ca pe pietre, aspru ca intr-un burete.
Pe perete n-ai prieteni!”

Asa se derulase prima parte a experientei lui de om matur. Gandise totul aproape premeditat si, daca nu incepuse sa gandeasca din copilarie, totul se datora impulsurilor sale slabe, lase, pline de amintiri diforme, parfumate cu arome multicolore de tupeu enervant.
Era o zi obositoare de marti, zi in care presiunea atmosferica nastea dubii in randul pamantenilor, acea zi cu talc in care te astepti sa dai vina pe neajunsuri pentru a-ti gasi liniste in nimic. De departe era cea mai mohorata si plina de tensiune dintre zile, chiar ea, ziua, imi spunea cu cateva zile in urma o poezie similara cu cea de la inceputul cartii, doar ca implica si apa, oameni uzi, umbrele adormite si roti de masina ce m-asteapta in goana la colt sa ma salte. La fiecare cinci minute imi aduceam aminte de trecutul meu glorios de general trecut in rezerva, fost activist de mediu rural, locuitor de oras, iubitor de mare si aventurier de mama mama. A nu se intelege ca am avut aventuri cu mame, lucru ce poate fii extrem de interpretabil tinand cont de factorul democratic ce profita, chiar si in ziua de azi, de tinerii abstractizati si formulati bizar de societate. Daca m-as fi trezit acum 100 de ani, intr-o maternitate improvizata din New York, acum as fi fost actionar majoritar al unei companii, sau corporatii, puternice si as fii gasit amuzant sa ma imbogatesc pe seama semenilor. Prezentul ma transpune in colonia incoronata de sublim si tact, colonie lasata de mostenitori in spatiul stramt de la Mare la Dunare, de la Prut la unguri, de la est la vest, de la nord la sud. Ce mai conteaza apartenenta geografica atat timp cat n-am avut posibilitatea niciodata sa vad toate locurile ingradite de granita romaneasca, eu sperand inca din tinerete ca granitele sa fie distruse, sa fim liberi, sa profitam de pamantul strain, ca investitorii granzi in tara mea.
Pe la noua si jumatate trecute mi-am amintit ca sunt la serviciu, viciul suprem, ce ma ghida la momentul respective. Suferisem cu o seara inainte de o prima scleroza sentimentala, ce ma adancea in propria negura existential, ma zdruncina semnificativ si ma dadea cu capul de toti peretii Eu-lui. Cum ma zbateam intre vis si aspiratie, am auzit de la etajul 1 vocea calaului, déjà stiuta de marea majoritate, vocea celui ce avea sa imi fie superior pe niste considerente destul de ieftine. Devenisem Inginer constructor al unei companii de constructii din Localitatea Botosani, localitate, pe deplin, plina de necurat intact, vibrand a exaltare de la numele celui ce a fost Eminescu Mihai. Conjunctura a facut ca, in anul 2009, dupa un efort, sub/supra uman, acum nu-mi mai dau seama, sa ajung localnic al urbei, si cand zic localnic ma refer la acei localnici de drept, cu acte doveditoare. Buletinul meu de identitate se preschimbase. Si ca sa revin la ideea initiala, Calaul ma instiintase de inceperea unei noi lucrari in zona, fapt ce ma facea sa fiu la fel de rece cu auditoriul, cu fanii, cu anii, totul incepand de la banii pe care mi-i datora nenorocitul.
- Popa Emanuel?
- Emi, Emilian chiar! Ti-am mai …spus ieri.
- Nu, ca am avut noi un coleg Emanuel si din cauza asta te-am botezat.
- Aha.
Dialogul asta de doi bani si o punguta avusese loc intre dezmierdare si trezire, intre frenezie si speranta, intre concluzii si intrebari. Pare ciudat nu? Nu numai ca mie mi se paruse ciudat mai mereu, cand incercam sa gasesc raspunsuri la intrebari fara semn al intrebarii la final, cum chiar in momentele in cauza, eram asaltat de realitate, de discutii, dialoguri, monologuri sau chiar aclamari.
Vorbind de aclamari tin sa mentionez inca din momentul de fata ca la viata mea am fost aclamat atat de mult incat la un moment dat incepusem sa ma obisnuiesc cu starea, crezand ca punctual terminus al intimidarii mele se confunda cu varful piramidei. Mereu exista o a doua zi in care ma redresam dupa noptile fierbinti petrecute in compania divelor, in care imi aratam muschii in oglinda, sau vorbeam singur prin casa ca un actor American, pe platou, pus sa repete cate ceva din De Niro sau Pacino. De ce eram aclamat? Simplu.
Se intampla in 1996 sa stau linistit in dormitorul meu, ce il imparteam cu sor’mea, in apartamentul parintilor mei, din cartierul Tomis Nord, oras la Marea Neagra. Ce amintire! Pe vremea aia nu stiam eu ce inseamna ratiune, nu rationam indeajuns sa gasesc singur raspuns la fiecare intrebare, la vremea aceea eram un fraier.
Chiar bine imi aduceam singur aminte cum ca intr-a saptea inca adormeam visand ca intr-o zi voi deveni fotbalist, nu pentru bani ci pentru faima. Mai tarziu mi-am dat seama ca sunt un vanator de hartii si monezi forte, scopul subconstient, as vrea sa cred, ca de fapt era banul.
In dupamiaza aceea, cea cu pricina lui ’96 a ajuns acasa G, sora mea mai mare, care, e bine de stiut, era considerata mult mai deschisa decat mine, la baza stand varsta, experienta ei de viata, scoala, ea invatand la unul dintre cele mai bine titrate licee din oras, dar si anturajul de care avusese parte pana atunci, noua, parintii nostri, nedandu-ne nici un fel de explicatii musicale pana atunci. Si atunci a avut loc imprevizibilul. A scos de nu stiu unde o caseta audio, la moda pe atunci, ce ingloba pe banda aproape toate hit-urile momentului, de rap, si nu numai, cum bine stiti, cand a aparut fenomenul asta la noi, la romani, nu toti erau ceea ce vroiau sa para. Am ascultat caseta. Am mai ascultat-o odata. Am binevoit si am sarit peste masa de seara pentru o a 12-a ascultare. Ceva avea loc in subconstient. Se intrepatrundeau niste ganduri si idei de care fusesem strain pana la momentul acela, dar care, de atunci, au inceput sa imi vajaie in cap ca sunetele de gater de la munca de la taica’miu.
Ajuns in punctul unei maturitati absolut imature eram déjà deposedat de gandul reculegerii, mai degraba eram pasionat de nimic decat de ceva anume.."

[..] Continuarea in data de 19.09.2009

Zet. Coordonata stearsa

Dupa cum spun romanii ..noi sa fim sanatosi, eu am impresia ca sunt bolnav.
Am vedenii de la Real, si n-are nici o legatura cu lantul Supermarket-ului plin de cacaturi plasticate. Azi sunt aici, dar maine vreau acolo..
Ma chinui de 4 luni de zile sa imi restabilesc linistea graficului existential dar variabilele ..variaza. Am planul foarte bine pus la punct numai ca imi lipsesc coordonatele finale.
Il am pe Y plantat extrem de folositor in zenit cu indulgenta unui Sfant ajung la majorat si X-ul ca de obicei porno ca pe site-uri.
Zet. Coordonata stearsa.
Tintesc mai sus de Z, undeva aproape de energii supradimensionate, unde Eros-ul suferind de astm ma cauta pe internet incercand sa-mi dea inapoi toate datoriile morale pe care voi Pamantenii le aveti in apararea voastra impotriva mea. Mergand in timp, prin 2020, am sa marturisesc ca fi-miu o sa citeasca cu rasul schitat in partea de Sud a fetei si o sa ma intrebe detalii picante de la fata locului. Folosesc cuvantul fata (e.g. Fatza, Figura, Parte) foarte mult in ultima perioada. Nu e niciun fel de tic verbal sau constructie repetitiva a limbajului meu de lemn, e doar modul meu de a exprima tot ce-mi sta in cap, mai pe fata, eu fratele prezentului, presedintele viitorului.
Am 2 optiuni, ori ma las, ori continui.
E destul de dificil sa liniez alt caiet tinand cont ca pe caietul asta cu 100 de file, am scris de pe vremea cand locuaim la 602A in Lacul Tei. Am pornit asa, dar n-as vrea sa termin la fel. Eu nu sunt ceea ce par, sunt doar iluzia deformata a inceputului de risc.

[..] Continuarea in data de 17.09.2009