Noduri marinaresti in gatul meu

Schimbat, parfumat, tuns, ras, bros..care e treaba boss?
Armata mea mentala e pe pod in Palestina, a vazut muntele de bani si nici macar nu o intereseaza aspectul asta. Poate daca eram mai mic si aveam un blog si mai mic ma incurcam eu cumva sa obtin ce considera Talmud-ul ca e al meu, dar asa sunt un crestin ortodox cu frica lui Dumnezeu si caut impacare.
Devreme, un pic mai devreme, m-am gandit la tine, Tu suflet de Om mic, ce cale sa alegem, ce roade sa culegem, ce sa mai facem, pe unde sa mai mergem, ce sa mai scriem, ce sa mai stergem..
100 de ani daca as avea in plus la ce am si tot nu as fi capabil sa-mi raspund la unele lucruri. Poate ca e varsta, poate ca e mintea, poate ca e frica, una tot trebuie sa fie. Firul epic un pic fortat ma face sa ma gandesc de 2-3 ori la precedent, daca am calculat cum trebuie enigmele sufletului meu si daca i-am acordat destula atentie si rabdare sa gasesc impacare. Si totusi..
Stiu ca suna egoist si imi trasez singur coordonatele suflului dar am un pic de energie in rezervor sa ma gandesc la trecut, uneori sa inghit in sec, sa ma transfer in celalalt portbagaj de cunostinte si sa ma pierd odata cu timpul. Am gustat bucuria intr-un optim succes de moment si n-am stiut cum sa ma bucur. Oare nu mai stim sa ne bucuram in adevaratul sens al cuvintelor? Oare e prea greu sa fie prea usor?
Ma dau peste cap odata cu sistemul incercand sa ating alte repere cu care sa driblez tensiunile de la oras, sa ies cu capul la lumina fara sa ma atinga supararile financiare, iluziile materiale si celelalte pierderi de timp de natura non-sufleteasca. Imi concentrez cel mai mult atentia spre cacaturi si flirt-uri mentale cu gagici de 2 dolari, energii consumabile ca hartia igienica si tuica la tara. Diger..
Am invatat sa ascult, sa ma ajut din cap pana in picioare, sa-mi ascut p*** si sa-mi ascund frustrarile. Linistea timpului imi da pace si agitatia luxului mi-o ia.
E greu sa fi bogat si mai greu e sa nu fi.
Nu mai scriu.
Era cu si despre tine, in amintire.