Da, imi placea la nebunie cand ne certam. Aveam impresia ca orice cearta intareste nervi care dispar, psihice aflate in convulsie de la litri de cafea si metri liniari de tutun la mana a doua. Dar nu era asa.
Intr-una din diminetile incerte de vara, mai precis azi, eram gata gata sa cred ca imi dau demisia din functia de om ciufut si plin de hibe si ca pot incepe o noua viata. Homo sapiens avea sa mearga printre pietre pe o platforma rulanta ca bagajele in Chicago. Drumul a fost destul de facil, tinand cont ca Dl. X facea lucrul asta destul de des. Cel mai prielnic loc de a ma lasa in singuratatea mea de carnivor era Piata. Odata ajuns in caldirea Omega, camasa imi statea destul de dificil, tinand cont ca aseara m-am uitat la o dezbatere politica si am avut initiativa eficace de a ma autoproclama candidat unic la Europarlamentarele din dormitorul ei. Pe aici nimic comun, doar cei lasati de vineri, cu chipurile tunse de salariile primite de la poarta, ca un pumn puternic primit in figura de stil a muritorilor.
Era ceva de genu, noua si cam asa ceva, pana sa ne auzim, mai nervosi ca niciodata, in difuzoarele difuze ale aparatelor de telecomunicatie denumite telefoane acceptate de rasa umana. A inceput la inceput sa fie calma, la fel si eu. A doua oara la fel. Aveam pretentia sa nu emita iar pretentii, chiar si invers.
Am tacut, ea la fel. Mi-am dat seama ca sunt in alt oras, ea la fel. Am fost desemnat carcotash.
E, asta e..
Viata e scurta ca fustele in discotecile din mediu rural.
Va transmit unde de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu